Traian Băsescu: „Când Ponta şi Antonescu însoţiţi de Doamna Firea mobilizau şi instigau zeci de mii de oameni să urle pe stadioane “Băsescu la puşcărie” nu era nici o ameninţare, era o dezmierdare.”

Fostul președinte Traian Băsescu a fost trimis în judecată în dosarul în care este acuzat că ar fi amenințat-o pe Gabriela Firea, actual primar general la Capitalei.

Traian Băsescu a transmis prin intermediul contului său de facebook un mesaj cu privire la trimiterea sa în judecată și a spus că actualul primar al Capitalei, Gabriela Firea „s-a simțit amenințată și s-a speriat” de declarațiile fostului șef al statului în legătură cu Floren Pandele.

„De bună seamă, nu este un dosar politic Aflu de la un post de televiziune că procurorii Adina Petrescu şi Camelia Sutiman (aflată în continuă consultare cu Mihalache), a avizat trimiterea mea în judecată pentru că doamna Firea s-a simţit ameninţată şi s-a speriat de declaraţiile mele la adresa soţului, primar de Voluntari”, și-a început Traian Băsescu declarațiile.

Acesta a adus în discuție și momentele în care, potrivit spuselor sale, Victor Ponta, Crin Antonescu și Gabriela Firea „mobilizau şi instigau zeci de mii de oameni să urle pe stadioane <<Băsescu la puşcărie>>”. Acesta își pune întrebarea ironică despre aceste lucruri, cum că nu erau văzute ca o amenințare.

„Cu certitudine, cînd Ponta şi Antonescu însoţiţi de Doamna Firea mobilizau şi instigau zeci de mii de oameni să urle pe stadioane “Băsescu la puşcărie” nu era nici o ameninţare, era o dezmierdare. Cum dezmierdare era şi când doamna Firea o acuza în mod mincinos pe fiica mea că a făcut o tranzacţie ilegală. Oare unde erau procurorii Adina Petrescu şi Camelia Sutiman când asupra mea şi a familiei mele se proferau aceste ameninţări ? Până la urmă, ce nu face Doamna Camelia Sutiman pentru un nou mandate de Procuror Sef Secţie … Am convingerea că Parchetul General trebuie să rămână în afara jocurilor politice”, a mai scris Traian Băsescu pe al său cont de Facebook.

Acesta a încheiat mesajul cu o frază pentru Parchetul General, spunând că ar trebui să rezolve dosarele Revoluției și ale mineriadelor.

„Înţeleg că Parchetul General a rezolvat marile dosare ale Revoluției şi mineriadelor, drept pentru care a venit vremea anchetării declaraţiilor politice”, și-a încheiat mesajul fostul șef de stat.

Share on Facebook599Share on Google+0Share on LinkedIn0Tweet about this on TwitterEmail this to someone

Comments

comments