Băsescu:”TERORIȘTII AU PROBAT CĂ POT LOVI ÎN INIMA EUROPEI”

Traian Băsescu:”Este un echivalent al atacului terorist 9/11 din SUA, este un 9/11 al Europei. Este un simbol al puterii Europei, pentru că la Bruxelles se află NATO, UE, Consiliul European. Teroriştii ne-au probat că pot lovi în inima Europei şi în inima NATO. Aşa trebuie interpretat ceea ce s-a întâmplat astăzi. Odată cu valul migrator şi islamist de anul trecut şi anul acesta, grupările teroriste şi-au trimis oameni care au luptat fie în Afgansitan, Siria, Yemen, Irak. Sunt oameni antrenaţi să ucidă, iar fluxul migrator a fost cea mai bună ocazie de a-şi transfera ucigaşi terorişti în Europa, pentru că aici nu-i bombardează nici aviaţia NATO, nici armatele regulate nu pot acţiona. Sunt mult mai în siguranţă în Europa pentru a ucide”.

„O concluzie care trebuie trasă – atâta timp cât forţele speciale belgiene şi franceze sunt în alertă maximă a fost posibil să se producă un atentat de asemenea dimensiuni – concluzia este că forţele de securitate europene nu pot face faţă acestui tip de luptă. Se dovedeşte că măsuri de genul: ascultăm tot, supraveghem tot, intrăm în casele oamenilor nu sunt suficiente. Cheia este o foarte atentă triere a celor care li se dă acceptul în UE. Acest lucru trebuie făcut nu numai pentru cei care vor veni, ci şi pentru cei care au intat în Europa”, a declarat fostul preşedinte al României, Traian Băsescu.

Sursa:știrile TVR

Share on Facebook778Share on Google+0Share on LinkedIn0Tweet about this on TwitterEmail this to someone

Comments

comments